Astăzi am aflat că trăiesc. Când mi-ai spus asta, era să mor de emotie şi surprindere. Credeam că trăiesc atunci când mi-ai spus cât de mort eram. Puteam să jur că nu am să mai mor, dar azi am făcut-o. Am murit şi m-am născut. M-am născut viu, plin si cu privirea spre cer. Mi-am văzut reflexia în albastru şi pentru prima dată mi-am dat seama cât de mult îmi deformează cimentul chipul.
M-ai împins de pe marginea prăpastiei, ca să mă faci să-mi deschid aripile. Apoi ai plonjat şi tu si ai zburat pe lângă mine, suficient de aproape încât să nu te văd, dar suficient de departe să nu ma scapi din ochi. M-ai făcut să imi dau seama că nu poţi ridica pe cineva de jos, ci de sus. Doar aplecându-ti braţele, de acolo de sus, mă poti ridica. Şi mă poţi ridica sus. Iar de sus de acolo, dacă nu-ti dau drumu’, te pot ridica la rândul meu. Trebuie doar să construim momentuum.
Până astăzi, aproape că mă convinsesem că poţi zbura şi în jos. Am crezut că atunci când pici, zbori invers. Defapt e doar invers. Poţi zbura doar desupra pământului.
„ – Vreau să zbor lânga tine. Am încredere că oricât de stângaci voi fi, tu eşti acolo…
– E bine că eşti stângaci…eu sunt dreptaci şi este nevoie de două aripi :p “
No comments:
Post a Comment